Încă din copilărie am fost învăţat, de către scumpii mei părinţi, să dau tot ce am mai bun atunci când întreprind o acţiune, indiferent de locul unde acea acţiune se desfăşoară sau de natura acţiunii.
De aceea am reuşit să promovez examenul de Bacalaureat cu media 8,50, cu toate că liceul l-am terminat la seral, de aceea am reuşit să iau în primul an de facultate premiul I, iar în prima sesiune din cel de-al doilea să obţin media 9, cu toate că am lucrat întregul semestru.
Poate de aceea n-am renunţat la acest blog, la acest vis de a pune undeva gândurile şi experienţele vieţii mele. Cred cu tărie că, într-un viitor apropiat sau îndepărtat, orele pe care le-am petrecut scriind articole îmi vor fi de folos.
La locul de muncă am fost la fel de devotat, am muncit cu toată dăruirea de care sunt în stare şi am sacrificat multe lucruri pentru a reuşi să fiu cel mai bun. Numai că aici nu se doreşte să ajungi să-ţi depăşeşti şefii în profesionalism şi productivitate, şefi care oricum sunt cu mult sub nivelul minim de specializare.
Aici, la locul de muncă, se merge pe principiul: cu cât eşti mai prost şi cu cât înţelegi mai puţine lucruri despre ceea ce se întâmplă în jurul tău, cu atât este mai bine, atât pentru viitorul tău în firmă cât şi pentru liniştea orelor pe care le petreci muncind.
Îţi poţi da seama, de la mulţi kilometri depărtare, că nu cei ce muncesc sunt apreciaţi ci, din contră, se încearcă o epurare a oricărui dram de inteligenţă şi hărnicie din colectiv pentru a putea manipula mai uşor angajaţii.
Frustarea mea a atins cote maxime, cu greu reuşesc să-mi stăpânesc furia, iar dacă în perioada apropiată nu-mi voi găsi un alt job, îmi voi da oricum demisia.
Singurul lucru pe care l-am învăţat lucrând unde lucrez acum îl reprezintă tehnica de conducere pe care o practică actualii şefi şi care trebuie trecută, fără drept de apel, la capitolul: cum să nu conduci o firmă.