Cum îşi asigură un părinte nemurirea

Ca toate fiinţele care trăiesc pe Pământ şi omul este îngrijorat de soarta urmaşilor săi, nu doreşte ca, după dispariţia lui, să se aleagă praful de cei care trebuie să ducă mai departe numele familiei şi, din acest motiv, încearcă să le asigure, încă de timpuriu, un viitor strălucit.

Astfel, prin cei care îi vor duce mai departe moştenirea genetică, omul devine nemuritor.

Acum fiecare înţelege în felul lui cum să le asigure urmaşilor acel viitor sigur despre care vorbeam în primul paragraf.

Unii vor acumula bogăţii şi îşi vor creşte progeniturile în puf, luându-le de pe umeri grija zilei de mâine. Ce nu ştiu aceşti oameni este că, odată cu traiul în puf, privează urmaşii de călirea naturală care-i poate face mai puternici.

Alţii se vor da peste cap ca, la o vârstă cât mai fragedă, copiii lor să apuce calea pribegiei, adică să plece cât mai departe de casă şi să înveţe să se descurce singuri. Un lucru bun dintr-un anumit punct de vedere, adică îi obligă să devină independenţi, dar rău din alt punct devedere, nu poţi trimite un copil să se descurce de unul singur fără să aibă minim cunoştinţele de bază.

Iar cei din urmă părinţi sunt cei care îşi îndrumă copiii să urmeze studii de perfecţionare într-un anumit domeniu, încurajându-i să facă o facultate, un masterat şi care sunt alături de ei până când, progenitura se desprinde cu de la sine putere de lângă cuib. Aceştia preferă să investească în viitorul copiilor oferindu-le toate condiţiile necesare perfecţionării de care au nevoie pentru a reuşi.

Din punctul meu de vedere, copilul poate fi asemănat cu un diamant brut, el este şlefuit şi scos la lumină doar intrând în contact cu operele marilor clasici, cultura propriului popor şi cunoştinţele de specialitate.

Lăsându-i moştenire o grămadă de aur, fără să-l înveţi cum să gestioneze acel aur, mai mult ca sigur că copilul va risipi în câţiva ani ce părinţii lui au adunat într-o viaţă.

Aruncându-l din cuib la o vărstă fragedă îi întrerupi creşterea normală, îl condamni la o viaţă de sclavagism modern, în care nu poate niciodată să se simtă împlinit şi nu va şti cum să se bucure de viaţă.

Oferindu-i ocazia să-şi aleagă singur drumul în viaţă şi sprijinindu-l pe drumul pe care l-a ales, un părinte nu face decât să-şi asigure sieşi însuşi nemurirea mult dorită.

În România, din păcate, sunt aplicate primele două metode de creştere a copiilor, ultima fiind, de multe ori, ignorată sau aplicată în foarte puţine cazuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *