Plecat de-acasă

Am fost plecat de-acasă, atât fizic, cât şi virtual şi nu mă pot plânge că mi-a lipsit ceva, mă refer la blog, twitter sau facebook. M-am liniştit, căci înainte de această pauză credeam că m-am transformat într-o persoană care trăieşte mai mult online decât ar trebui s-o facă offline.

În tot acest timp, în care sunt sigur că unii dintre voi aţi intrat pe blog şi, nevăzând nimic nou, v-aţi întrebat dacă nu cumva am emigrat, eu m-am liniştit şi am petrecut mai mult timp alături de cea care merită să aibă toată atenţia mea.

Campania de toamnă m-a ţinut alături de familie câteva zile, iar în timp ce unii asistau cu sufletul la gură la lansarea noului iPhone eu îmi menţineam condiţia fizică culegând via, care, fie vorba între noi, a avut recoltă bogată.

În această vacanţă de vară, o carte m-a ţinut treaz câteva nopţi şi mă va mai ţine alte câteva căci n-am terminat-o încă, bine este vorba despre seria Cântec de Gheaţă şi Foc care nu este tocmai o cărţulie.

Chiar dacă am revenit, să nu vă aşteptaţi să scriu zilnic, căci nu o voi mai face-o la modul cum o făceam înainte, câteva rotiţe au început să se mişte iar priorităţile din viaţa mea s-au schimbat.

Lasă un răspuns