M-am trezit acum 10 min plangand… dupa ce am lucrat 3 zile la proiect si abia am dormit…
Ma bazam pe timp… timpul te face sa uiti… e o amagire, o minciuna… poti uita persoana jur ca poti inchide ochii si o poti uita, o poti arunca pe fereastra fara sa-ti aminteste vreodata zambetul ei, dar niciodata n-ai sa uiti sentimentul pe care il aveai in tot trupul schilod de fata naiva atunci cand el zambea catre tine.
N-ai cum sa uiti acel sentiment pe care il traiai atunci cand te privea in ochii, si nici sentimentul cand ii simteai privirea cum te tinteste pe ascuns, si nici sentimentul cand nu putea sa se uite la tine de suparare… pur si simplu sentimentele nu se uita…. Le-ai trait tu si nu le poti sterge pur si simplu de pe o tabla a vietii tale.
Timpul e o mica minciuna: uneori ai intarziat, alteori ai venit prea devreme si rareori ti-ai ales momentul perfect. Cand ai reusit sa pici pe momentul perfect ai trait acele sentimente pe care acum nu le poti uita pentru ca pur si simplu timpul nu le face fata. Uneori sufletul e mai puternic ca timpul… mult mai puternic.
Poate ca tind sa innebunesc gandindu-ma la greselile mele de alungul timpului, poate ca-mi reprosez ca n-am picat brusc din cer pe planeta asta in calea lui atunci cand timpul ar fi fost perfect sau poate ca ma bucur ca inca nu-mi traiesc aventura vietii mele langa cel care ma face sa zambesc.
Daca ar exista un lucru care sa ma faca fericita cu adevarat acela ar fi sentimentul lui legat de zambetul meu catre el, sentimentul lui ce ar putea raspunde sentimentului meu… dar cer prea mult de la muritori, poate peste 20 de ani vom fi nemuritori nu?