Camera asta miroase a praf, a aer inchis si a parfum ieftin

Vad totul asezat gresit si fara rost. Te privesc, iti observ miscarile si gesturile. Nimic din ceea ce simt acum nu imi trezeste vreun gand familiar, nimic din ce vad nu imi aduce aminte de ceva. Clipa pare ca face parte din alta viata, una pe care parca mi-a ales-o cineva si nu eu.

Eu si gandurile, eu si greselile, eu si increderea. Totul pare gresit, pana si noi doi suntem doua mari greseli impreuna, ceva ne desparte, ceva ne face sa fim impreuna. Suntem doi oameni care nu ar fi trebuit sa se intaleasca. Suferinta, dorintele , minciunile, neincrederea, gesturile, gandurile, totul ne arata ca nu trebuie sa fie asa… dar din toate greselile trecutului sau prezentului noi inca supravietuim.

Poate nu mai simtim, poate nu mai e asa, poate schimbarile exista, poate exista si increderea…. dar de ce nu simt nimic? De ce simt doar faptul ca noi doi suntem facuti sa ne facem sa suferim cu iubirea asta? Totul se transforma in praf, tot ce atingem e scrum, tot ce facem nu iese, tot ce visam e imposibil? Cum pot doi oameni sa fie atat de diferiti si totusi sa isi doreasca aceleasi lucruri in final?

De ce nu mai simt? De ce e nepasare? De ce ne mintim? De ce crezi ca eu nu pot sa fiu ca tine? De ce crezi tu ca eu nu pot sa mint si sa zambesc si sa insel si sa mint iar? De ce crezi tu ca esti stapan pe sufletul asta mort? De ce crezi tu ca merit asta? De ce atunci cand am incredere ma seci cu durerea asta? De ce gandurile astea ma lasa rece? De ce nu mai ma infurii cum o faceam? De ce nu mai am nici o reactie? De ce miroase a praf si tu mirosi a parfumul alteia?

Te intorci brusc spre mine si incerci sa ajungi la mine. Nu ma mai poti atinge fizic sau psihic, sunt moarta acum. Te asezi langa mine pe pat si imi mangai parul. Eu aud minciunile si simt parfumul ala insuportabil. Aproape ca-l recunosc. Imi spui vorbe frumoase, dar eu nu le mai aud, ma indrept deja spre alta lume. Incet, incet ma sting. Inima mea nu se mai aude, lacrimile mele au incetat. Corpul a murit, sufletul deabia acum incepe sa traiasca. Acum tu plangi si eu nu mai sunt.

Lasă un răspuns