Doamne, cât timp a trecut de când n-am mai mângâiat cu degetele o tastatură, de când n-am mai lăsat gândul să zburde hai-hui şi de când n-am mai scris aşa din inimă, fără să mă simt obligat.
Am spus-o de nenumărate ori şi o voi mai spune de alte nenumărate ori, blogul acesta a fost şi este pentru mine un lucru minunat, o unealtă prin intermediul căreia mă dezvolt, mă cizelez şi cunosc oameni.
Îmi este ruşine de mine însumi când, din diverse motive sau din lene, nu scriu sau nu încerc să scriu. Asta cred că este greşeala mea cea mai mare, lipsa de concentrare.
Dacă mi-aş impune din nou să nu las ziua să treacă fără a aşterene câteva rânduri pe blog altfel ar sta lucrurile, pentru liniştea mea, cel puţin.
N-am nici-o scuză pentru inactivitatea mea, decât lipsa de concentrare, lipsa de dorinţă şi lipsa de motivare. Am mai avut astfel de momente, din care, se pare, n-am învăţat mai nimic.
Vreau multe, dar fără muncă şi determinare nu voi obţine nimic.
De câteva zile mă învârt în jurul unei întrebări ce mă răscoleşte, mă intrigă şi căreia vreau să-i găsesc răspuns:
Cum pot să fac asta?
Cum pot să fiu un om mai bun, un iubit mai bun, un student mai bun, un apicultor mai bun şi, nu în cele din urmă, un blogger mai bun?
Dacă voi reuşi să găsesc răspunsurile întrebărilor de mai sus nu ştiu, cert este că în momentul de faţă mă fac să mă simt mai puţin eu.