Să fiţi iubiţi şi fără frică, vă salut

Ce ciudat, m-am trezit după câteva săptămâni cu dorinţa de a scrie pe blog. În ultima vremea această dorinţă mă trecuse cu vederea şi sincer vă spun că-mi băgase frica-n oase.

Cum să-mi petrec zilele fără să scriu pe blog?, fără să particip la această bălăcăreală din online, fără să-mi macin neuronii şi fără să simt emoţia pe care mi-o oferă publicarea unui articol.

A fost ca şi cum aş fi renunţat la o parte din mine.

Mi-am bătut capul cu următoarea întrebare: ce să scriu pe blog pentru a fi bine, adică pentru a nu fi rău şi pentru a fi pe placul tuturor sau cel puţin pe placul celor care gândesc ca mine?

Grea întrebare, atât de grea încât m-a frământat ceva timp, mai exact 48 de zile, până să-i dau de cap, dar i-am dat, răspunsul s-a aflat în interiorul meu în tot acest timp.

Scrie frate, cum spunea un renumit blogger mioritic, atâta timp cât ai un blog umple-l cu tot ce-ţi trece prin cap, cu experienţe de viaţă, cu păreri, visuri şi dezamăgiri, fără a da sfaturi însă.

Aici e cheia succesului sau a eşecului, când te apuci de dat sfaturi pe care nu le-ai testat pe propria-ţi piele, e ca şi cum ai fi preot şi ai ţine o predică la sfârşitul slujbei de duminică.

Gata, ştiu ce să fac, până la urmă e un blog personal, al cărui menire este aceea de a pune pe net întâmplările şi experienţele lui Pavel Ionuţ, adică ale mele.

Ce bine mă simt, e ca şi cum m-aş fi îndrăgostit din nou, simt ceva ce-mi frământă stomacul, ce-mi umple inima cu bucurie şi mă face să mă simt de parcă aş zbura, ştiu ce este, este fiorul pe care mi-l oferă publicarea acestui articol.

Până data viitoare, care sper să fie mâine, să fiţi iubiţi şi fără frică, vă salut

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *