Sfârşitul de săptămână a trecut, a fost un weekend urât, mohorât, ploios, cu vânt şi cu primirea unei veşti neplăcute care a fost peste toate ca o bomboană pe un tort comemorativ.
Vestea neplăcută am primit-o sâmbătă la ora 5 AM, când m-a sunat un cunoscut să-mi spună că mi-a lovit maşina. Săraca Dacie, după atâţia ani în care şi-a servit cu demnitate proprietarii, acum trebuie să suporte neatenţia unuia care din, nu ştiu ce motiv, s-a înfipt cu un Opel Astra în partea din spate a ei.
Vă puteţi imagina că această veste, venită la o oră atât de matinală, mi s-a părut iniţial o glumă proastă, numai că norocul nu a fost de partea mea.
Dacia mea, care era parcată în faţa blocului, nederanjând pe nimeni, se pare că s-a pus între viaţa şi moartea celui ce conducea “cu viteza luminii” printre străduţele întortocheate din cartier.
Acum, când am cea mai mare nevoie de o maşină, stau şi suport neatenţia altuia.
Situaţia este cât se poate de neplăcută, nu o voi mai putea utiliza ceva timp, până ce norocosul caruia Dacia i-a salvat viaţa nu o va repara.
Doar vorbele Reginei Maria mă pot consola şi mă pot ajuta să merg înainte:
“Era ceva destul de dureros, desigur, dar asta era viaţa, iar viaţa are părţile ei grele şi nu trebuie să faci o tragedie din necazuri mici.”