Două filme de neratat

În weekend-ul acesta am vizionat două filme care m-au impresionat.

Primul film este Colecţionarul de oase (The bone collector) ştiu că este un film vechi, a apărut în anul 1999, dar m-a impresionat povestea şi modul în care Angelina Jolie şi Denzel Washington au jucat.

Un criminal în serie pune talentele criminaliştilor la grea încercare, vrând astfel să se răzbune pe o nedreptate făcută în urmă cu mulţi ani în potriva sa.

Consider că este un film care trebuie văzut cel puţin o dată-n viaţă, merită, acţiunea te ţine cu sufletul la gură până în ultima clipă şi, cum spuneam şi mai sus, Angelina le dă, cu acest rol, peste nas celor care nu o consideră o actriţă bun. De Washington nu mai spun nimic, la el te aştepţi să joace magistral.

Cel de al doilea film este Lacrimi din Soare (Tears of the Sun), apărut în 2003, filmul ecranizează luptele care se duc pe continentul negru. O echipă de soldaţi americani, care-l are drept lider pe nimeni altul decât Bruce Willis, primesc sarcina să extragă o doctoriţă americancă, interpretată de Monica Bellucci, din Nigeria răvăşită de un război civil. Acţiunea se precipită atunci când doctoriţa refuză să-şi părăsească pacienţii.

Cred că este unul din puţinele roluri în care Bruce Willis îşi arată calităţile de actor, merită văzut atât pentru acţiune cât şi pentru peisaje.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *