O.K., ştiu că am zis că nu o să mai scriu abureli şi aiureli despre blogging, dar asta are mai mult de a face cu mine decât cu ceilalţi şi, cine ştie, poate din aceste rânduri va avea şi altcineva de învăţat.
După un an de blogging simt în adâncul sufletului meu că ceea ce fac a început să nu mă mai satisfacă, să mă lase rece şi să mă facă să mă gândesc destul de serios la o nişare.
Au circulat, în ultima perioadă, prin blogosferă zeci de articole despre cum şi ce trebuie să faci la început de drum, pentru că tot la început de drum mă consider, iar concluzia comună, care rezultă din acele zeci de articole, este nişarea inevitabilă spre care trebuie să ne îndreptăm dacă vrem să fim băgaţi în seamă.
Şi le dau dreptate celor care susţin asta, mă uit la mine şi nu prea mă mulţumeşte ce văd.
Acum ştiţi şi voi cât de mult îmi place să scriu şi cât de mult îmi place să prestez pe blog, sunt zile când doar asta fac, dar ajungi la un moment dat să te întrebi cu ce-i ajuţi pe cei din jurul tăi?, când un cititor a intrat pe blog şi ţi-a acordat din preţiosul lui timp citindu-te, i-ai răsplătit pe deplin efortul?, are el sentimentul mulţumirii atunci când a ajuns la final?, dacă nu, în mod clar, ceea ce fac nu este îndeajuns de bine.
Caut, caut şi iar caut nişa de câteva săptămâni, nişa care să mi se potrivească ca o mănuşă, prin care să pot transmite lucruri utile cititorilor mei dragi.
Până când o voi descoperi voi încerca să vă ofer ce este mai bun din copilăria mea , din gândirea mea şi din lumea mea înconjurătoare.
Fiţi răbdători, căci doar cei răbdători vor fi răsplătiţi pe măsură.