Cu un pix si cu doua foite mici gasite prin rucsac, m-am apucat sa scriu ceva in tren. Si uite ce a iesit:
Sunt in tren spre Düsseldorf si incerc sa scriu un mic eseu despre balanta naturii umane. Din pacate este o atat de mare galagie in jurul meu incat nu imi pot duce ideile la bun sfarsit. Sunt nervos ca de fiecare data cand mintea imi e distrasa de la lucruri esentiale mie, doar pentru a asculta o anumita forma de “manea”, originara de prin Turcia. Pe langa asta si trenul asta tampit vibreaza de-l ia dracu, de nu pot scrie doua cuvinte fara sa-mi alunece pixul in stanga si-n dreapta.
Pe langa toate astea, am si frica din cauza a doi italieni beti ce stau langa mine si “discuta” situatia romanilor din Italia. O “discuta” in asa fel incat parca ar lovi cativa, daca nu cumva i-ar omora.
Mama masi. Eu ma chinui sa fac ceva util si parca toate imi sunt impotriva. Mai am putin si ajung si nici nu am reusit sa termin ce aveam de scris aici. A inceput un poponar sa vorbeasca la telefon. Devine stresant. Bine, cred ca e din cauza faptului ca sunt eu foarte stresat. Cel putin a oprit ala muzica.
De ce mama dracu mi-am uitat eu castile acasa.