Azi am fost intrebata daca imi e dor de tara si am raspuns nu… e chiar atat de grav? Imi e dor de mama, de tata, de putinii prieteni, dar de tara nu… imi e bine aici…
Nimic nu se schimba, chiar daca astepti…. acum un an pe vremea asta imi promiteam ca o sa lupt, ca o sa fie bine, ca o sa invat…. toate s-au implinit in mare… visul frumos il traiesc…
Azi am plans… cum nu am mai plans de vreo 4 luni… de tristete sau fericire? nu mai stiu… am plans de ganduri… de tot….
Oamenii s-au indepartat, oamenii mereu se schimba, noi ne schimbam, ne vopsim caracterele si viata in culorile pe care le alegem noi sau in culorile care ne sunt impuse…
Imi e dor de mare…. de o bere la mare …. de caldura…. aici e frig si ploua mai mereu dar imi e egal…. indiferent.
Mi-am luat perne pe care este imprimat un on Kinder, sunt amuzante si albastre…. imi e frica sa ma bucur de lucrurile mari, raman la fericirea pentru lucruri mici…
Ma intind pe pat, inchid ochii, ascult sunetele ploii, tu esti aici… nu te-am pierdut, te simt, te sarut si nu e vis, si demonii… ah demonii… au disparut din povestea asta.
Ne-am salvat.
Nu imi gasesc cuvinetele atunci cand vorbesc cu prietenii pe messenger, nu pentru ca am uitat limba (imposibil) ci pentru ca sunt in starea in care nu pot descrie ce traiesc si ce se intampla.
Imi e dor de mama, chiar daca nu am avut noi cine stie ce relatie speciala, imi e dor de ea. E mama, trebuie sa-mi fie dor…. mi-as dorii macar o zi sa putem sta prin casa de vorba, sa pot sa-i spun ceea ce simt, ceea ce vreau, sa-i cer ajutorul, sa ma asculte… stiu ca doar ea ar putea………. dar la telefon nu pot… cuvintele nu vin… si atunci cand o sa fiu langa ea…. nu o sa mai pot spune nimic….
Daruieste-mi viata si o sa-ti daruiesc iubire….. lasa-ma sa te strang in brate si o sa intelegi atunci…
Poate sunt obosita … poate trebuie sa dorm.