Suntem martorii unor vremuri tulburi, dacă în urmă cu câteva luni priveam cum în alte ţări revoluţiile porneau de pe reţelele de socializare, acum, aceeaşi tendinţă, o putem vedea şi la noi în ţară.
Persoane din toată ţara au ieşit în stradă să-şi exprime nemulţumirea, nu ştiu câţi or fi ieşit în stradă influenţaţi fiind de acţiunile de pe Facebook sau Twitter, sau pur şi simplu pentru că le-a ajuns cuţitul la os.
Bloggerii, persoane oportuniste, mai ceva ca nişte vulturi hămesiţi, n-au ratat momentul şi s-au avântat în mijlocul protestatarilor, unii pentru că au simţit că acesta este momentul lor, alţii, pur şi simplu, pentru a se distra, după cum am văzut în câteva videoclipuri care au circulat în online, sau pentru că au simţit nevoia să-şi exprima nemulţumirile.
Cert este că, de câteva zile, oriunde te-ai uita, la televizor, pe reţelele de socializare, numai despre proteste se dicută.
Să fie evenimentele acestea sfârşitul unei ere şi începutul uneia noi, mă îndoiesc, dacă în decembrie 89 am avut şansa să schimbăm ceva şi nu am făcut-o, acum această şansă nu mai poate uni masele.
Ce a fost am văzut, ce va fi vom vedea, unii dintre noi îşi vor continua existenţa, netulburaţi de aceste evenimente, în timp ce alţii îşi vor continua războiul cu autorităţile, cu sistemul sau cu semenii.
Dacă protestele degenerează, protestatarii nu vor fi mai presus de cei pe care-i înjură.
Nonviolenţa lui Gandhi este, în opinia mea de necunoscător, singura soluţie viabilă prin care se poate trage semnalul de alarmă care să-i trezească din reverie pe aleşii noştri şi să le arate că nu sunt conducătorii unei turme de mioare.