Suntem împreună de, aproape, şapte ani, nu mă întrebaţi unde s-au dus atâţia ani, nici eu nu ştiu.
Când ne-am întâlnit prima oară eram amândoi copii. A fost dragoste la prima vedere, ne-am văzut, ne-am plăcut, ne-am zâmbit şi am rămas împreună.
Nu întotdeauna relaţia noastră a fost pe roze, dar niciodată, în aceşti şapte ani, nu am fost despărţiţi.
Am fost unul lângă celălalt atât în momentele vesele cât şi în celelalte, mai dificile. Ne-am ajutat şi sprijinit reciproc, am învăţat să facem concesii şi am realizat că ne este dat să trăim unul lângă celălalt.
Mulţi, dintre cei care ne cunosc, ne întreabă, de câte ori au ocazia, cum de reuşim, le răspundem simplu: nici noi nu ştim care este secretul.
Poate faptul că ne asemănăm atât de puţin la gusturi, sau că suntem amândoi ambiţioşi este cheia, nu ne plictisim unul lângă celălalt. Când unul zboară prea sus, celălalt îl readuce cu picioarele pe pământ sau când unul dintre noi se află c-un picior în groapă celălalt îl trage la suprafaţă.
Există un echilibru invizibil, care ne-a ţinut atâta vreme legaţi c-un singur lanţ.
Pentru o relaţie durabilă nu trebuie să alergi, nu trebuie să transpiri ci trebuie să fii acolo când celălalt are nevoie de tine.