Când job-ul nu te mai satisface

Ce faci când job-ul pe care-l ai este unul mizer, când oamenii cu care lucrezi şi care-şi spun colegi sunt o adunătură de lepre şi când timpul liber rămas nu-ţi ajunge nici să-ţi speli o pereche de şosete?

La o astfel de întrebare încerc să-i găsesc răspunsul de câteva zile iar până acum m-am gândit la câteva variante de răspuns, dintre care le menţionez pe următoarele:

– cel mai la îndemână, după unii, ar fi să-ţi schimbi locul de muncă şi să-ţi găseşti un job care să te mulţumească din cât mai multe puncte de vedere, numai că, vedeţi voi, locurile de muncă bine plătite nu se găsesc la tot pasul;

– ar mai fi varianta începerii unei afaceri pe cont propriu, variantă mult mai bună decât cea cu găsirea unui job, nu-ţi trebuie decât o idee strălucită, un dram de curaj şi multă determinare;

– te poţi întoarce la vechea meserie, caz în care trebuie să fii pregătit pentru a face faţă vorbelor celor care ţi-au spus să nu pleci şi ,cel mai important, nu trebuie să priveşti o reîntoarcere în vechea branşă ca pe un pas înapoi pentru că totul începe să se destrame începând din interiorul tău;

Cam acestea ar fi variantele la care m-am gândit eu, ca soluţii pentru problemele cu care mă confrunt în momentul de faţă: lipsa timpului liber care să-mi permită să merg la facultate şi să mă ocup de albine şi colegii subcalificaţi ce-mi fac din fiecare zi la muncă un calvar.

În cele din urmă decizia-mi aparţine şi, în funcţie de nevoile pe care trebuie să mi le satisfac, sunt sigur că voi alege cea mai bună variantă pentru viitorul meu financiar.

Lasă un răspuns