Întotdeauna mi-am dorit să lucrez într-o comunitate de oameni minunaţi, profesionişti şi competitivi care să nu aibă nici în clin, nici în mânecă cu invidia, prostia şi alte astfel de caracteristici care nu fac cinste societăţii româneşti.
Întotdeauna mi-am dorit să merg pe stradă şi să nu mai văd persoane care aruncă ambalajele produselor pe care le consumă pe marginea trotuarului, care se îmbrâncesc şi se calcă în picioare pentru a ajunge nicăieri.
Întotdeauna mi-am dorit să merg la o facultate respectabilă, unde colegii să-mi fie asemeni fraţilor şi profesorii asemeni părinţilor, unde, după absolvirea cursurilor, angajatorii să mă aştepte la ieşirea din clădire pentru a beneficia de serviciile mele.
Întotdeauna mi-am dorit să trăiesc într-o ţară civilizată, în care politicienii să nu se bată pe ciolan, să uite de ei înşişi atunci când ajung la conducerea destinelor noastre şi să-şi canalizeze întreaga energie către bunăstarea aleşilor.
Întotdeauan mi-am dorit să merg pe şoselele patriei şi să fiu mândru că sunt român. Să trec pe lângă codrii veşnic verzi de brazi, pe lângă munţii albi ce susţin cerul, pe lângă râuri cu apă cristalină.
Până acum tot ceea ce mi-am dorit a rămas doar un ideal a cărui realizare îmi pare imposibilă.