Seneca, despre problema duratei vieţii

Acum câteva zile mi-a picat în mâini o cărţulie cu scrierile filozofice ale lui Seneca, bine nu mi-a picat întâmplător în mâini ci am cumpărat-o de la un magazin din Brăila.

E, şi răsfoind eu cărţulia sus amintită am dat peste un paragraf în care marele filozof Seneca vorbeşte despre problema duratei vieţii. Mi-a atras atât de tare atenţia şi mi-a plăcut atât de mult explicaţia filozofului încât am citit şi recitit paragraful de câteva ori.

Sperând că vă va lumina minţile şi va elucida un pic din misterul vieţii, vă redau în totalitate paragraful în rândurile care urmează:

Cea mai mare parte a muritorilor se plânge de zgârcenia naturii, căci venim pe lume pentru prea puţin timp. Viaţa care ne este dată aleargă atât de iute încât, în afara câtorva, pe ceilalţi îi părăseşte tocmai când se pregăteau să trăiască.

Şi pentru această nefericire publică a gemut nu numai mulţimea şi gloata neştiutoare, cum se crede îndeobşte, ci au vărsat lacrimi de amărăciune până şi bărbaţii vestiţi.

De aici vine o exclamaţie faimoasă a medicilor: “viaţa e scurtă, ştiinţa veşnică”; pornind tot de aici, Aristotel, aflat în proces cu natura, pune această plângere întemeiată în gura unui înţelept: “Natura s-a arătat atât de generoasă faţă de animale încât trăiesc câte cinci-zece generaţii, pe când, omului, născut pentru fapte aşa de măreţe, i-a hărăzit un sfârşit atât de apropiat”.

Nu avem la îndemână puţin timp, ci pierdem foarte mult timp. Viaţa este destul de lungă şi ne-a fost dată din belşug pentru înfăptuirea celor mai înalte lucruri, cu condiţia să ştim să ne-o chibzuim.

Dar când este cheltuită în lux şi nepăsare, fără a fi consacrată unei fapte bune, trebuie să fim pur şi simplu siliţi pentru că, fără a o vedea scurgându-se, să ne dăm seama că viaţa a şi trecut.

Într-adevăr, viaţa e scurtă nu pentru că aşa o primim, ci pentru că aşa ne-o facem. Nu suntem nevoiaşi aflaţi la cheremul ei, ci pur şi simplu risipitori. Bogăţiile uriaşe, regeşti, când ajung pe mâinile unui stăpân nechibzuit, se împrăştie într-o clipită.

Dimpotrivă, oricât ar fi de modeste, dacă sunt încredinţate unui paznic bun, sporesc cu timpul. La fel şi existenţa noastră se întinde mult pentru cel care şi-o chiverniseşte cum se cuvine.

Sursa text

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *