În timpul stagiului militar, am avut parte de o întâmplare care şi acum îmi face pielea de găină. După perioada de pregătire am fost detaşat la o unitate al cărui principal obiectiv era şi cred că mai este paza unor vile de protocol. Cum se întâmpla prin armată, cei mai vechi îi speriau pe nou veniţi cu fel de fel de poveşti, care de care mai terifiante.
Într-o zi, fiind adunaţi în curtea unităţii, unul dintre veterani începe să ne povestească următoarele: “se spune că în postul numărul unu care se află lângă vila de pe lac, noaptea când luna este plină apare pe lac o mireasă foarte frumoasă, care merge pe apă. Aceasta îţi strigă numele iar dacă tu, vrăjit de înfăţişarea ei, te duci pe ponton să o întâmpini vei dispărea înghiţit de valuri”.
Noi, cei care îl ascultam, am început să râdem şi să-l rugăm să ne scutească cu poveştile de adormit copii, suntem oameni mari şi nu mai credem în ele . După o perioadă, de acomodare, a fost rândul nostru, al bibanilor, să facem de gardă. Eu am picat schimbul trei, adică de la doisprezece noaptea până la şase dimineaţa. Vă las pe voi să ghiciţi în ce post am picat să fac de gardă, da, aţi ghicit, postul numărul unu lângă vila de pe lac. Toate bune şi frumoase, am luat postul în primire,am verificat perimetrul nimic deosebit.
Când pe la ora unu o lună mare îşi arată chipul de printre norii care o ascundeau iar un turbat de vânt a început să sufle îngrozitor. Neavând ce să fac, mi-am adus aminte de povestea cu mireasa fantomă. Atât mi-a fost, vântul care intra prin crăpăturile uşilor în vilă, începea să scoată nişte sunete de paşi târâţi pe parchet. Iar luna îşi oglindea faţa hidoasă în apa lacului.
Cu toate că totul se petrecea doar în mintea mea, tremuram ca o vargă şi-mi era o frică îngrozitoare să nu apară fantoma, să-mi strige numele şi să mă înece în apele lacului. Din când în când mi se părea că-mi aud numele rostit de o voce îmbietoare, cu părul măciucă înţepemisem într-un loc. Toată noaptea mi-am petrecut-o uitându-mă la un copac şi recitind rugăciunile pe care le ştiam, făcând promisiuni divinităţii şi implorându-L să mă ferească de fantomă.
Când am ieşit din post, cu câteva fire de păr albe, şi le-am spus camarazilor ce mi s-a întâmplat au râs, până când, au picat şi ei în acelaşi post. Dacă a fost vorba de-o stafie?, nu cred, dar un lucru este sigur, acea noapte m-a făcut să nu-mi mai fie teamă de nimic, în afară de Dumnezeu.