Sunetul casei de la ţară

Casa copilăriei are ceva special pentru fiecare dintre noi.

Pentru mine casa aceea de la ţară, cu grădiniţa de flori din faţă, cu salcâmii care-şi unduiesc crengile în bătaia vântului, cu sunetul păsărilor şi cu liniştea de mormânt care seara te face să uiţi de toate, este Raiul pe Pământ.

Ropotul picăturilor de ploaie pe tabla încinsă mă linişteşte, mă regăsesc şi-mi aduc aminte de copilăria lipsită de griji.

Nimic pe lume nu mi se pare mai divin decât acea simfonie a naturii, cu picurii de ploaie, cu freamătul copacilor, cu ciripitul păsărilor acompaniate fiind de tunetele care fac geamurile să se zguduie.

În astfel de momente mă întorc pe uliţa prăfuită, mă revăd cu picioarele desculţe, cu tricoul şi pantalonii rupţi de prea multă purtare, cu părul care-mi dă în ochi, ţipând din toţi rărunchii, dansând ca un trubadur, sărind din baltă-n baltă şi simţindu-mă ca o pasăre care brăzdează văzduhul în căutarea unui adăpost.

Ah, clipe de poveste!

Ah, ce viaţă minunată!

Să fie copilăria mea?, dacă da, unde s-a dus?, de ce nu am rămas pentru vecie un ţânc, un mucos cu tricoul rupt care nu-şi iubea pe lume decât mama, tatăl şi fratele pe care-l ţinea de mână, pe care-l târa după el prin toate bălţile de pe uliţă.

Muzica cântată de natură îmi readuce aminte de faptul că sunt parte integrantă din natură, sunt piesa de puzzle care va trebui odată ş-odată să se reîntoarcă în casa aceea de pe uliţă, cu gardul ei din beton, cu salcia mare care-şi revarsă crengile peste poartă şi cu părinţii rămaşi singuri să ducă pe mai departe povara anilor şi grija copiilor.

De când locuiesc la oraş îmi amăgesc simţurile cu muzică de relaxare, nu mai ascult glasul ploii pe tabla casei ci pe calculator, dar, oricât ar încerca, un calculator nu poate înlocui perfect sunetul copilăriei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *